Wednesday 8 November 2017

postadfectus

anatomy of a lie
decomposing what once was truth
lying open for all eyes to see,
to judge it for what it is

don't
and pull the covers
make it dark
hide away my dissected heart
don't stare at its anatomy
for my disease is you

and even if it's cold
it's still my heart
you stare at so coldly
unimpressed at its fighting
against you

as if asleep and dreaming
you stare
head tilted, a soft rise of chest
proving you're not as dead
as the heart you're staring down at


dissected it still bleeds
as if rushing blood to flushing cheeks
it fights the scalpel
stuck to biting binding
muffled to mute

and its anatomy exposed
for all to see
reveals a deadly illness:
you're everywhere
in every cell

cancerously spreading
you live
you laugh
from atria to ventricles,
you dance, you, you, you...

and somewhere else
a sigh escapes my lips
for now it's on my sleeve
my heart
and its sweet disease

Thursday 30 March 2017

supernova

Și te desprinzi, plutești în spațiul dezolant, ochi goi te privesc ca pe o pradă și așteaptă să te desprinzi total, să cazi în uitare. Și cazi, cazi, cazi... Totul e cădere, în gol și fără parașută, fără scripeți și corzi elastice, fără mâini întinse înainte. Și te ghemuiești în tine, te strângi și te-nconvoi cu ochii strâns închiși și simți cum te despoaie de tot - haine, carne, sentimente ambulante, toate se desprind și se topesc pe când tu cazi cu viteza luminii.
Arde - tu și pe interior, carcasa de carne sfârâie pe oase ce s-au frânt în gol, așteptând impactul cu fiecare secundă. Ești minge de foc pe un fundal pictat tot în negru și ești un schelet alb cu mult roșu, rupturi împletite frumos ca să te țină laolaltă în căderea ce pare numai că se multiplică. Ești un strigăt continuu într-o mare de voci și totuși nu acoperi tăcerea ce ți se afundă în piele, așa că amuțești. Și nu mai doare.
Auzi cum pârâie și oasele și mușchii, cum totul protestează și te frământă amăreala de pe limbă, că nu e sânge și totuși simți fumul, gustul de ars care pare să se tragă de la inima care bubuie și turuie. Și te strângi din nou, floare fără soare, deși strălucești precum ei toți sori pe cerul plin de stele, te strângi și te ascunzi cu inima din substanță sfărâmicioasă pentru că totul e cădere și tu ești una cu căderea în întunericul dimprejur.
Foc - pe exterior, cu limbi roșiatice ce te topesc ușor ca zâmbete însorite ce trec de tine parcă din alte timpuri, multe, îndepărtate, pătate de ploi torențiale care-au stins atâtea lumini în ochii goi ce văd acum doar abisul infinit ce se întinde înainte și împrejur, roată, roată, fără sfârșit, dens și plin de misterele multor începuturi și sfârșituri.
Foc - pe interior, cu degete metalice ce-ți împresoară inima și-o strâng și-o fac să te doară, să vrea să te rănească că doar tu ai permis să lași focul să o ademenească să dea pe dinafară. Și foc mult pe interior, incendiu forestier în păduri virgine cu scântei ce dau pe dinafară, oh, tu, lumină orbitală în plină cădere, cum poți să strălucești așa când totul se destramă și oasele ți se frâng de la cum îți înghiți scâncetele cu degetele adânc îngropate în faldurile inimii care bubuie și duduie, și dă pe dinafară. Că știi că totul e cădere, cădere fără sunet și infinită...
Traiectoria nedeterminată, te afunzi în întuneric și-l aprinzi mai tare decât o explozie solară și arzi tot mai mult pe măsură ce printre degete ți se strecoară praf din inima de tăciune sfărâmată. Pierzi ani lumină fără să încetinești și ochii prind lumini întârziate de la sori la mile depărtare, ce și ei cad să piară. Cădere - te desfaci încet de tine însăți, te dezintegrezi încă încercând să ții ascuns durerosul mod în care ți se dezlipesc celulele unele de altele și pășesc în afară, sublimul a tot ce se dezbină într-o agonie simfonică pe care tot o muști ca să o reduci la tăcere în timp ce totul în tine cântă, cântă, cântă. Te lasă fără suflare - ochi plutind la mile depărtare de unde tu ai fost odată, rămășițe din tine, acum pulbere stelară ce cade infinit și în tăcere și vezi și tu cât de frumos se vede atunci când se moare ca o stea, ușor, explozii întârziate a unui moment de supernovă...
Totul e cădere, cădere infinită și fină pulbere de stele ce se destramă ca să te alcătuiască pe tine când tu pieri încet pe interior. Moarte frumoasă cu spectacol dezolant, cu pulbere de tăciuni aprinși... așa se naște o supernovă.

Friday 10 March 2017

adrift

adrift in blue
lost
the moon above shifts into sun
he eyes opened on white
calmness swirling all around
her hair - coagulated blood on magical blue
her white gown - the virginal foam of dead waves
her whole being - wasted stardust...

adrift in blue
deserted
the stars above go left and right
but none shines as she floats away
betrayed with her eyes wide awake
she left all reason
abandoned her will
while pulled apart by water

adrift in blue
blinded
she forgot the Sun is a star as well
horizon ahead - close, closer yet far, far away
gentle currents pierce her back together
and yet she's losing it slowly
absolutely

adrift in blue
running
her mind tries going back where the body can't
faster - the universe is spinning backwards
slower - her body floats endlessly
such disaster her body couldn't take it
while the mind kept fighting

adrift in blue
running away
she's there where she's being seen
but suddenly no longer
submerged in the azure
she disappears within the tricky serenity

adrift in blue
you can no longer see her
but she's there
and chills go down your spine
as you know you bathed in her tears
as you understand that tranquility is her whole soul
and you try to swim away...
but oh, how she calls
deceptive, her eyes
always awake underneath the endless blue
you just cannot look away
and the horizon blue copy of the sky above

adrift in blue
lost
she emerges without a sound
still instilled with stillness
decaying numb body
pulled apart by an agile mind
but she'd do it all again

that drowning.



Saturday 11 February 2017

moony

time passes like winds
the moon turning her tricks
caged outside
a silent sigh leaves the lips

silent darkness trembles in
the heart is tortured
no sleep
for the dreamer

pale she fades
time draws on ancient skin
let her open wings
wind
water
clouds
tricky moonlight

withering howls the heart
inside the chest
her ear pick on sounds
footsteps
laughter
peaches blooming in a yard

trembling wind
don't waver her heart
don't blind her weak eyes
don't let the moonlight in

paper white she smiles
for she hears:
laughter
singing
lullabies in swings

in an empty house
with the predator closing in
that's all she hears


him.